lin

Am uitat ce nu am ştiut vreodată
asa ca...
vino înapoi sau pentru prima dată.


(Mark Rothko - Orange and Yellow)


I'm bringing all the colour back to me.

:)

The only Zen you find on the tops of mountains is the Zen you bring up there.

you fool, you!

Iti imaginezi ca descoperi, ca intelegi si asta iti da o placere a nepatrunsului pe care nu ai mai gustat-o. Iti hraneste orgoliul si adormi in egala masura mai fascinat si mai incantat ca puzzle-ul prinde forma sau, crezi tu - e putin mai deschis labirintul in care ai intrat de buna voie si cu atata mandrie. Te pierzi de atatea ori in metafore si esti uimit de rimele pe care misterul in care te-ai afundat ti le asterne. Nu-ti mai saturi trufia de o bucurie nemarginita ca asa o fiinta are nevoie de tine, te flatezi ca doar de tine, si crezi ca esti singurul care face lumina pe strada ei. Vrei sa stii cu cat zahar isi bea cafeaua, care e semnul de carte preferat, sa dai sens privirii, sa intelegi tonul, sa colorezi cuvantul, sa nu pierzi zambetul. Ai toate indiciile, dar ...? Ajungi la epuizare, nu intelegi, vrei aer, dar asemeni cautatorilor de comori, incapatanarea ca ai putea fi tu acela care afla ce nu a reusit nimeni nu te lasa sa te opresti nici cand stii ca maine .. maine e o noua zi.
Baby, Superman exista, dar nu esti tu.

Ieri si maine

Nu vreau sa raman, nu vreau sa plec. Nu vreau sa se termine si nici nu vreau sa inceapa. Ce ma fac? Nu vreau sa pregatesc bagajul, nu vreau sa mai am doar o zi. Mi-e dor de tine si de ce am trait aici. Mi-e frica si sunt sigura ca va fi bine, vreau sa stau si vreau sa plec. O sa rad ca am avut momentul asta de regret, o sa plang ca nu l-am trait.
El ramane, ea pleaca, el pleaca, ea ramane. Nu, noi nu ramanem.
Nu m-am pierdut, m-am regasit. Nu m-am indepartat, ci m-am apropiat. Azi sunt ce n-am fost ieri si ceea ce nu voi fi maine. Stiu de unde vin si stiu unde merg. Dar tu? Tu ce stii?

oau!

Examene multe - 3 intr-o zi, in franceza, eu nu pregatit mai nimic, dar eu stresata si totusi atat de fericita. Am atat de multa incredere in zilele ce vor urma, cred ca si in mine, in tot ce vad, ce respir, ce traiesc.
Imi place si ca dimineata ploua, dupa-masa e soare, ca ii cunosc pe ei si ca am vazut cele mai surprizatoare artificii pe malul Erdrei. Ca am vazut atatea si mai e restul de descoperit. Si ca am o viata pentru asta!
Si nu pot sa nu ma intreb- sunt atat de fericita pentru ca imi place ce traiesc aici sau pentru ca stiu ca mai am o luna si merg acasa?
Am invatat ca suntem cei mai fericiti cand suntem cu cei pe care ii iubim, in locurile dragi noua. No compromises. Ca ne cautam fericirea haotic in locuri si tari indepartate, cand de fapt, ea e altundeva..
"In final, Gauguin s-a dus la tropice ca sa fie mai aproape de noi." Touché.

Roşu multicolor

Era o dimineaţă senină de vară cand m-ai luat de mână; eu eram imbracată în rochiţa roşie cu buline albe şi purtam pălărioara pe care mama mi-a aşezat-o pe cap de mai multe ori până să o accept. Mergeai parcă grăbit iar pantofiorii mei asortaţi, cu fundiţă, nu ţineau pasul cu gândurile tale. Mi-am amintit că privirea ta blândă, înţeleaptă şi atât de strălucitoare seamănă cu cea a lui Buni. Dar tu nu aveai pălăria lui, iar el nu mă purta de mână aşa cum o făceai tu. M-am împiedicat când păşeam prin iarba mângâiată de rouă, dar asta nu te-a facut să încetineşti. Voiam să spun ca sunt obosită, dar mi-am amintit că Cosette nu avea pe nimeni să o liniştească cu o strângere de mână, să-i arate drumul sau să o inveţe să fie puternică, aşa cum făceai tu cu mine . Te-ai oprit la capătul câmpului, m-ai ridicat în braţe şi mi-ai arătat zarea. Privirea mea îmbrăţişa uimită un râu de flori colorate, pierdute în linia orizontului. Am inţeles atunci că lumea e un câmp de flori, iar fiecare culoare straluceste la fel de tare în lumina soarelui. Dar rochiţa mea se asortează perfect cu roşul.

Je m’en foutisme

Adica nu ma intereseaza, adica chiar deloc. Pasivitate totala. Imi duc viata din accident in accident. No strings attached.
Imi amintesc cat de mult mi-am dorit, la 14 ani, sa vin in Franta la studii, dupa ce am fost in Paris prima data. Si imi amintesc cand a aterizat avionul in Paris in ianuarie si mai apoi cand ma plimbam pe malul Senei; mi-l imaginam din nou pe Jean Valjean strecurandu-se in fuga pe langa mine, cu painea furata in maneca, si mi-am amintit cat de mult iubesc personajul asta, atat de real in mintea mea. Mi-am zis : ei, uite. Aici te voiai, aici esti. Enjoy.
Acum traiesc o viata care parca nu e a mea, nu pot fi eu « accidentul » asta care sunt. Parca lucrurile ma conduc pe mine acum, cand eu eram cea care facea lucrurile sa se intample. Imi zicea azi o prietena ca sunt in pragul depresiei, daca mi se rupe de tot. Probabil.
Imi imprumut carti de la biblioteca o data pe saptamana. Plec hotarata cu o lista de carti foarte interesante si-mi promit ca le citesc. Nu se intampla. Le rasfoiesc si le inapoiez.
Putin ma intereseaza ca e Mediation culturelle, L’espace public, Communication Interculturelle sau cartea lui McLuhan. Ar fi fascinante, sunt sigura, daca ar avea cine sa le intrebe daca sunt. Freud mi-a atras atentia, asa, cat a durat zborul pana la Londra si poate inca o zi dupa ce m-am intors.
A venit primavara. Iubesc primavara, pomii infloriti, lalelele si levanticile pe care le-am vazut azi in Jardin des plants. Ma bucur de tot ce vad, si sunt momente in care optimismul se intoarce. Am fost din nou la pet-shop. De data asta, un shi-tzu alb, pufos, micut, sarea fericit in cusca si si-a oprit ochii negri pe privirea mea. Ma fixa si stiu ca ma ruga sa ma joc cu el intr-un alt loc decat acolo. O, nu, nu fa asta... dar el era ocupat sa ceara iubire. A insistat. Sorry, n-am 700 de euro pentru tine, blanita. Dar ma fac eu mare.
Batranelul simpatic care deseneaza mereu pe asfalt in Place Royale m-a uimit din nou cu desenele lui uriase, minunate ! Azi il desenase pe Iisus, era superb, era perfect... M-am uitat indelung, i-am studiat gesturile calculate, hainele multicolore, murdare de creta, valiza din care ii cad picturi si copiii care ii lasa bani in palarie. Ridica privirea sa le multumeasca. Desi artist pe drumuri, mi se pare un om fericit. Privirea ii e blanda si are un zambet pe buze. Are bucatica lui de asfalt pentru a-si implini visele.
Eu nu am vise. Nu-mi doresc nimic, nu vreau nici sa stau, nici sa plec, nici sa vad, sa ascult, sa rad, sau sa vorbesc. Motivul pentru care inca mai fac lucrurile astea e pentru ca am stabilit la 16 ani, intr-o seara de ianuarie, ca nu am dreptul sa nu iubesc viata.